
Club cu activitate privata, aparut in lumea baschetului in anul 2006 sub denumirea de Asociatia Sportiva Steaua Magic, iar peste doi ani se schimba denumirea in Clubul Sportiv Steaua Magic 2008. Clubul ia nastere in urma dorintei mele de a putea practica acest minunat sport cat mai multi copii, chiar si de la cea mai frageda varsta.
Ca fosta sportiva, cu o performanta in spate de atatia ani, de la junioare la divizia “A” si cu ani de activitatea de antrenorat in acest domeniu, nu doresc altceva decat sa reusesc prin magia sportului sa creez viitori baschetbalisti. Baschetul nu a inceput si nu se va sfarsi cu noi, de aceea incercam sa ne aducem contributia in cadrul acestui sport frumos, prin tehnici si metode noi si cu ajutorul unei echipe de antrenori tineri, cu pregatire de specialitate in domeniu, sa initiem si sa invatam copii dornici de a patrunde in tainele baschetului.
In tot acest timp evolutia clubului a fost extrem de buna prin rezultatele obtinute atat in Campionatul National si in Campionatul Municipal cat si in diferitele turnee internationale din Italia , Austria , Franta, Germania. Am avut totodata copii care au ajuns la performantele de a juca la cel mai inalt nivel din Romania, Divizia “A”, copii cu care ne mandrim. Dupa atatia ani de munca, performante si reusite, pot spune sincer ca a meritat efortul depus si am toata convingerea ca va merita si in continuare.
Kristine Niculae